Astăzi, 8 iunie 2026, elevii din Otopeni care s-au implicat în acțiunea de plantare din cadrul proiectului „Un viitor sustenabil” au primit fiecare câte un rucsac modern — un gest de mulțumire și o încurajare să continue să aibă grijă de mediul în care trăiesc.
În total, 550 de rucsacuri au fost distribuite elevilor din Otopeni, ca recunoaștere a participării lor active la activitățile dedicate protecției naturii. Pentru fiecare copil, rucsacul nu este doar un cadou util pentru școală, ci și un simbol al faptului că implicarea lor contează și că fiecare gest mic pentru mediu are valoare.
Darurile vin la scurt timp după acțiunea de plantare organizată în zilele de 17 și 18 aprilie 2026, când elevii, alături de cadre didactice și voluntari, au plantat 2.400 de puieți în orașul Otopeni. Prin această inițiativă, tinerii au contribuit direct la un oraș mai verde, mai curat și mai sănătos, transformând lecțiile despre mediu în fapte concrete.
„Un viitor sustenabil” este un proiect educațional care urmărește formarea unei conduite civice de protecție a mediului în rândul tinerilor din învățământul preuniversitar. Pe parcursul proiectului, elevii au participat la seminare și activități pe teme precum poluarea aerului și a apelor, reciclarea, protejarea pădurilor și a biodiversității, energia verde și transportul sustenabil.
Le mulțumim tuturor elevilor pentru implicare și entuziasm și îi felicităm pentru contribuția lor la un viitor mai sustenabil. Continuăm împreună drumul către un Otopeni mai verde!


Proiectul „Un viitor sustenabil” este finanțat din Fondul pentru Mediu prin Programul pentru Educația și Conștientizarea Publicului Privind Protecția Mediului, gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, prin CFN 684/H/13.06.2024, implementat de Asociația Sapiens ADN, în parteneriat cu Liceul Teoretic „Ioan Petruș”, Otopeni.

